Sari la conținut
Etiquettemagazine
Meniu

Vedete4 min de citit

Oana Cârmaciu trece la Pro TV. Ce rol va avea în „Băieți Buni: Pe Viață”

Oana Cârmaciu se alătură distribuției serialului Băieți Buni: Pe Viață de la Pro TV și joacă rolul Anei, o polițistă ambițioasă și curajoasă în noua echipă.

de
Oana Cârmaciu trece la Pro TV. Ce rol va avea în „Băieți Buni: Pe Viață”

Oana Cârmaciu face pasul către Pro TV și se alătură distribuției noului serial „Băieți Buni: Pe Viață”. Actrița va interpreta personajul Ana, o polițistă ambițioasă și curajoasă, care intră în echipa formată din Boboc și Bălan.

Producția readuce pe ecrane, după aproximativ 20 de ani, personajele interpretate de Dragoș Bucur și Cabral Ibacka. Călin Boboc și Edi Bălan revin în mijlocul unor misiuni pline de adrenalină, umor și situații neprevăzute. Serialul va fi disponibil în curând la Pro TV și pe VOYO.

În noua poveste, Ana și Denis, jucat de Niko Becker, reprezintă generația tânără de polițiști. Cei doi vin cu o perspectivă diferită asupra anchetelor și se alătură celor doi colegi deja cunoscuți de public.

Cum este personajul Anei

Oana Cârmaciu a descris-o pe Ana drept o femeie hotărâtă, cu o personalitate puternică și cu tendința de a merge până la capăt pentru a-și atinge obiectivele. Chiar dacă respectă regulile, protagonista ajunge să pună rezultatul mai presus de procedură, iar deciziile ei o pot transforma într-un factor de risc.

„Ana e o fată ambițioasă, curajoasă, vulcanică. Urmează regulile şi procedura până când scopul devine mai important decât mijloacele şi cam ăla e momentul în care începe să se pună în pericol. M-am întâlnit cu mine în Ana, de multe ori. În felul în care îşi dorește să reușească, să ajute, să rezolve tot. În felul în care e dură… cam 2-3 ore pe zi, maximum, când impune fişa postului. În rest e ironică, sarcastică şi amuzantă”, a spus actrița.

Personajul are un stil vestimentar tomboy, dar rămâne energia feminină a grupului. Ana este intuitivă, acționează adesea instinctiv și îi determină pe bărbații din jurul ei să-și arate latura mai bună, chiar dacă nu o face întotdeauna într-un mod delicat.

Rolul a scos-o pe Oana Cârmaciu din zona de confort. Pentru acest proiect, actrița a învățat să tragă cu pistolul și să pună cătușe, recunoscând că încă nu se descurcă foarte bine la acest capitol.

„Pe mine m-a scos din zona de confort în cel mai mișto mod. Am învățat să trag cu pistolul, să pun cătuşe (încă nu mă descurc grozav la asta) şi să arăt stăpână pe situație când pe dinăuntru sunt leşinată de frică. Pe scurt, Ana e un «totul e bine când se termină cu bine» kind of girl, chiar dacă pe drum au fost câteva explozii, posibil 2-3 crime și-o răpire… Cine mai stă să numere?! Eu abia aştept să o văd în acțiune!”, a declarat Oana Cârmaciu.

Niko Becker, debut în seriale

Niko Becker, actor originar din Timișoara, îl interpretează pe Denis. El are experiență atât în teatru, cât și în film, iar în 2024 a primit Premiul pentru Tânără Speranță la Gala Premiilor Gopo. „Băieți Buni: Pe Viață” marchează debutul său într-un serial de televiziune.

Actorul a povestit că începutul filmărilor a fost solicitant, mai ales după ce a primit cele 10 scenarii și a văzut volumul de lucru. S-a acomodat cu ritmul producției și cu echipa abia după prima săptămână.

„Fiind prima dată când joc într-un serial, când am primit cele 10 scenarii și am văzut cantitatea de material de lucru, recunosc că m-am simțit puțin depășit de situație. Cred că m-am relaxat de abia după prima săptămână, când am început să mă obișnuiesc cu colegii, cu echipa și cu ritmul de lucru”, a spus Niko Becker.

Pentru construirea lui Denis, actorul a ales o abordare diferită față de modul în care lucrează de obicei. Polițistul este competent, însă nu urmărește cu aceeași ambiție rezolvarea cazurilor, fiind mai preocupat de Ana și de sentimentele pe care le are pentru ea.

„Pregătirea a presupus ca eu să fac lucrurile invers de cum le fac de obicei. Eu ca actor mă consider, și sper că așa și este, dedicat în principal rolului, textului, proiectului și ofer acestora prioritate absolută. Cu Denis, provocarea a constat în a găsi o formă de reprezentare tocmai inversă față de cum funcționez eu. El e un polițist bun, dar nu neapărat și unul ambițios. Pe el nu problemele polițienești îl țin treaz noaptea, ci Ana”, a explicat actorul.

Niko Becker a urmărit ca naivitatea aproape adolescentină a lui Denis să aducă umor personajului, fără să-i afecteze latura umană. Povestea de dragoste pentru Ana trebuie să rămână una în care telespectatorii să se poată regăsi.

Nu rata

Tot din Vedete