Daniela Zeca, despre Iranul real: „Când forța potențială a tinerilor se va organiza, Iranul se va schimba”
Daniela Zeca vorbește despre Iran din perspectiva unei scriitoare care a petrecut ani întregi studiind regiunea, oamenii și transformările ei. Reeditarea trilogiei orientale la Polirom, alcătuită din „Istoria romanțată a unui safari”, „Demonii vântului” și „Omar cel orb”, i-a oferit ocazia să explice cum s-a născut fascinația pentru Orient și de ce realitatea de acolo nu poate fi redusă la stereotipuri.
Scriitoarea spune că interesul pentru Orient nu a fost planificat. Înainte să ajungă în Tunisia, avea, asemenea multor europeni, imaginea unei lumi dominate de fundamentalism și amenințări teroriste. O călătorie la un colocviu academic organizat de Universitatea din Tunis, desfășurată în timpul Ramadanului, a pus-o în contact direct cu o societate care i-a provocat simultan curiozitate, teamă și dorința de a înțelege mai mult.
Din această experiență a apărut primul roman, „Istoria romanțată a unui safari”. După succesul neașteptat al cărții, Daniela Zeca a continuat documentarea pentru a vedea dacă volumul fusese doar o întâmplare fericită sau începutul unei cercetări mai ample. Cele trei romane s-au conturat în urma a peste opt ani de căutări, iar întreaga aventură orientală s-a întins pe mai bine de șapte ani de călătorii și documentare aprofundată.
În opinia sa, apropierea reală de Orient presupune mai mult decât o excursie sau o fotografie la porțile Saharei. Barierele culturale, cutumele și diferențele de mentalitate cer timp, perseverență și disponibilitatea de a privi dincolo de aparențe. Pentru o astfel de călătorie sunt necesare atât resurse financiare, cât și răgazul de a înțelege viața oamenilor din locurile vizitate.
Drumul dificil spre Iran
Daniela Zeca și-a amintit că, în 2010, planul de a ajunge în Iran a fost întâmpinat cu numeroase avertismente. La prima călătorie, nicio agenție de turism din România nu a acceptat să-i încheie o asigurare medicală. Pentru a obține o scrisoare necesară Ambasadei Iranului, a apelat inclusiv la conducerea de atunci a Televiziunii Române, considerând că legitimarea unei instituții de presă era importantă pentru o femeie jurnalistă.
Primele sale demersuri au fost însoțite de îngrijorări exprimate indirect. I s-a sugerat să se gândească bine înainte de plecare și să nu ajungă în situația în care cei de acasă să nu mai știe nimic despre ea. Când a intrat în Teheran, țara traversa o perioadă de calm și încerca să-și îmbunătățească imaginea, după ce, în anii 2009-2010, peste trei milioane de turiști trecuseră granița pentru a descoperi vestigiile vechii Persii.
Scriitoarea descrie Iranul ca pe un spațiu sofisticat, stratificat și dificil de redus la o singură imagine. Ea consideră că tensiunile cu Statele Unite și Israelul au readus țara într-o zonă geopolitică incendiară, însă acest lucru nu anulează nevoia de a o cunoaște direct. Pentru Daniela Zeca, Iranul rămâne un teritoriu care trebuie descoperit dincolo de reprezentările simplificate.
În opinia ei, imaginea Iranului ca parte a „axei răului” se sprijină pe stereotipuri, grabă și lipsa unei documentări reale. Chiar și analiștii sau jurnaliștii pot ajunge să emită verdicte despre societatea iraniană fără să fi cunoscut Iranul profund. În acest sens, scriitoarea spune că înțelegerea țării presupune traversarea mai multor straturi de civilizație, proces pentru care puțini oameni își acordă suficient timp.
Omar și urmele zoroastrismului
Pentru romanul „Omar cel orb”, Daniela Zeca a pornit pe urmele personajului în Iran. Documentarea a dus-o către vestigiile unei civilizații vechi și către zoroastrism, religia profetică monoteistă căreia îi atribuie o influență majoră asupra culturii regiunii.
Un rol important în construirea personajului l-au avut textele din „Avesta”, colecția religioasă redactată într-o limbă străveche și asociată profetului Zarathustra. Poezia acestor scrieri a impresionat-o atât de mult, încât a devenit una dintre sursele de energie ale romanului. Daniela Zeca a mărturisit că această forță poetică i s-a părut mai intensă decât cea întâlnită în „Rig Veda” și în alte epopei pe care le studiase.
Ajunsă în Iran, scriitoarea a auzit de la oficiali că zoroastrismul ar fi o religie dispărută, că templele nu mai funcționează și că adepții nu mai există cu adevărat. Căutările sale au arătat însă că tradiția supraviețuise. Comunitățile zoroastriene erau răspândite în Iran, Pakistan, India și Canada, iar altarele cu foc aprins neîntrerupt rămâneau parte din această credință.
Daniela Zeca a vorbit și despre istoria dramatică a comunităților zoroastriene. Descendenții parșilor au fost dispersați după islamizarea începută în secolul al VII-lea, apoi au trecut printr-un nou val de persecuții în secolul al X-lea, când cei care nu acceptau convertirea au fost uciși. Un alt moment de ruptură a venit după Revoluția din 1979 și instalarea regimului lui Khomeini.
Scriitoarea consideră că literatura poate construi o declarație de dragoste chiar și într-un spațiu dominat de război și teamă. „Dacă ar trebui să restrâng într-o frază povestea exilatului persan care orbește, nu aș spune decât că e o declarație de dragoste pe câmpul de luptă”, afirma ea despre romanul său.
Daniela Zeca este absolventă a Facultății de Litere și a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Are un doctorat în filologie, obținut în 2001, și unul în comunicare, obținut în 2015, la Universitatea din București, unde predă genuri ale audiovizualului.
Între 2004 și 2012, a fost director al canalului TVR Cultural, iar din 2015 realizează la TVR 2 emisiunea „Mic dejun cu un campion”. În 2006, a primit distincția „Personalitatea europeană a anului pentru România”, la secțiunea televiziune, acordată de Fundația Eurolink și Comisia Europeană.
Pe lângă trilogia orientală, Daniela Zeca a publicat volume de poezie, proză, critică literară, jurnal de călătorie și teorie media, printre care „Orfeea”, „Îngeri pe carosabil”, „Melonul domnului comisar”, „Jurnalismul de televiziune”, „Totul la vedere. Televiziunea după Big Brother”, „Veridic. Virtual. Ludic. Efectul de real al televiziunii”, „Zece zile sub văl” și „La taclale cu idolii”.
