Anamaria Ferentz, despre viața în America și dorul de mama ei
Anamaria Ferentz povestește despre viața la ferma din America, relația cu partenerul ei, dorul de mama sa și vizitele rare ale acesteia peste ocean.
Anamaria Ferentz locuiește de 16 ani în America, iar în ultimii cinci ani își împarte viața cu Douglas, partenerul ei. Cei doi trăiesc la ferma acestuia, alături de cei șapte copii ai lui, însă artista recunoaște că îi lipsește familia rămasă în România.
Vedeta a vorbit cu emoție despre relația cu mama sa și despre vizitele rare pe care aceasta i le face peste ocean. Prima dată, mama Anamariei a ajuns în America în 2016 și a stat trei luni, iar în 2022 a revenit pentru trei săptămâni.
„Ai atins o coardă sensibilă, din păcate nu de ajuns de des vine. În 2016 a venit prima dată, 3 luni și aici unde stau acum în 2022, 3 săptămâni. E foarte greu pentru ea că nu știe limba engleză, este frustrant, nu poate comunica. Familia mea este în România și familia de acum este doar americană, este complicat să stai și să traduci tot. Drumul e lung, are viața ei în România, mi-aș fi dorit să vină mai des. De fiecare dată când o invit găsește câte un motiv să nu vină și e dureros. Nu am pe nimeni aici cu mine, din familia mea de sânge”, a mărturisit Anamaria Ferentz.
Obiceiurile care o ajută să se mențină
La 50 de ani, cântăreața spune că acordă o atenție deosebită alimentației. Este vegetariană, dar consumă și pește, iar cel pe care îl mănâncă provine din capturile lui Douglas, care pescuiește în Alaska.
Anamaria Ferentz preferă produsele organice și gătește acasă, evitând alimentele semipreparate. Artista spune că este atentă inclusiv atunci când ia masa la restaurant, deoarece nu poate ști dacă ingredientele folosite sunt organice sau au fost tratate cu pesticide.
Printre alimentele la care a renunțat se numără preparatele semipreparate și ciocolata. Vedeta povestește că obișnuia să mănânce chiar și zece tablete odată, până când i se făcea rău, iar decizia de a renunța la acest desert, luată cu două luni înainte, reprezintă pentru ea o reușită importantă.
Cafeaua a rămas însă pe lista micilor plăceri la care nu vrea să renunțe. După ciocolată, aceasta este, spune Anamaria Ferentz, plăcerea ei numărul unu.



