Zâmbetul Melaniei Damian, ingredientul secret al SLooP :)

_MG_3037a

 EXCLUSIV pentru www.etiquettemagazine.ro

Continuarea articolului : Melania Damian – Cel mai bun business se face cu zâmbetul pe buze  un text de Horia Ghibutiu- NR.1 (35)

Informaţii in exclusivitate pentru varianta

on-line a revistei 

Pentru cititorii care au deschis mai târziu o fereastră de Google, spuneți-ne cum ați început activitatea profesională? Aveți 19 ani de marketing, dacă nu mă-nșel.

În studenție, din disperarea de a avea ceva de spus la primul interviu după facultate, am lucrat la două companii, una de distribuție carte de specialitate și, mai apoi, muncă de teren pentru distribuitor L’Oreal. Și apoi corporație, corporație, piețe locale și centru global.

V-ați desprins greu de multinațională? Vreau să zic, e nevoie de un strop de curaj să faci pe cont propriu ceea ce făceai având în spate un mamut…

Eu încă nu mă definesc antreprenor, dar cred că e bine să ai ceva curaj și o idee în care să crezi! Curaj, să lași în urmă trecutul și să îți asumi realitatea că sunt șanse mari să eșuezi la prima sau chiar la doua încercare. Ideea cu care sa creezi valoare economică și/sau socială sustenabilă. Sau măcar să îți plătească un trai decent. Crez, să nu te lași influențat de cei mulți care îți vor spune că ideea ta nu e bună! Ca mulți dintre confrații corporatiști, am făcut un pas în domeniul antreprenorial prin consultanță, am lansat o agenție de inovare. Cu specializare în strategie și creștere prin inovare, îmi place să dezvolt mărci și produse noi și mai apoi să creez modele de business în jurul acestor inovații. Așa a început și aventura cu SLooP.

Aveți un stil personal de a face afaceri? Cum l-ați caracteriza?

Acesta a marele avantaj al mediului antreprenorial: libertatea profesională! Să poți respira prin toți porii afacerii, să poți să îți impui principiile de viață și cele profesionale în felul în care vrei să funcționeze afacerea. Stilul meu e personal, puțin schizofrenic – căci vreau multă performanță și profesionalism de la colegii mei, dar aștept să ne pupăm cu zgomot la ședința de vânzări), presărat cu manifestări de OCD (Obsessive Compulsive Disorder), căci vreau fiecare cuvânt din postarea de Facebook să fie cum trebuie și învăluit de paranoia! Telverde e direcționat la mine, eu vreau să rămân conectată, să fiu prima linie cu care publicul interacționează. Mai elaborat, cred în libertare și în a împuternici echipa să își asume rolul la maximum. Cred în rezolvarea problemelor cu creativitate și prefer greșeala în locul paraliziei. Cred că 80% its good enough și e timpul să mergem mai departe. Știu că sunt un manager dificil de multe ori, căci pretind mult, mă răzgândesc nepermis de multe ori, dar încerc mereu să fiu unul pe care colegii mei se pot baza pentru sprijin și coaching.

Cel mai bun business se face cu zâmbetul pe buze 

În ce proiecte ați investit cele mai multe sentimente?

Facerea celor doua fete le mele! Dar dacă te referi la proiecte profesionale, crearea agenției de inovare, Cillit Bang și SLooP. Probabil copilul cel mai provocator și cu emoții atașate dintre cele mai diverse.

Câte ore lucrați pe zi?

Probabil, patru. În rest, mă distrez la birou!

Cum faceți să nu amestecați viața profesională cu cea personală?

Nicicum. Le amestec bine de tot, le smuticesc. SLooP e parte din viața mea și nu poate fi separat. Familia mea e implicată, de la soțul meu, fetele mele, părinții sau bona, toată lumea are ceva investit în SLooP. De la desenele Veronicăi cu smuticioșii, la dialogurile Smarandei cu SLooPescu, sau feedback-ul la rețetele noi, la vizitele în teren ale mamei mele, în Arad, și verificarea promoțiilor, până la ajutorul soacrei mele cu fetele, pentru ca eu să am timp de interviuri!

Care e portretul-robot al consumatorilor români de „SLooP”?

Să vezi ce curajoasă sunt, îți redau din materialul nostru intern: „un pic mai multe femei, tinere la suflet si cu articulațiile bune”. Își spun mereu „acum imi fac abonament la sală și îmi cumpăr echipament nou”, dar apucă să meargă de două-trei ori pe lună la sală pentru că sunt foarte ocupați cu familia și serviciul.” Dar sunt grozavi și îi iubim pentru asta, sunt oameni faini și normali, care fac cât pot ei de bine să trăiască sănătos și să fie un exemplu pentru familia lor. Nu vorbesc despre venitul lor pe an, căci viață sănătoasă nu are preț , iar noi vrem să vorbim și cu oamenii care câștigă sub media pe economie. Și ei trebuie să știe ce înseamnă să trăiești sănătos – poate chiar mai mult…

Unde suntem, la categoria juice-uri naturale, față de piețele relevante din UE?

Departe, dar ne apropiem cu pași repezi. Astăzi consumul de categorie este 20% pro capita urbană vs Europa de nord. Barierele sunt educația în ceea ce privește consumul de „băuturi naturale” și veniturile pe familie

Prima parte a interviului se găseşte în ediţia tipărită – Nr.1 (35) al

logo-articol

 

Scrie un comentariu: