Parenting din pozitia copilului

De Dr. Iulia Istrate, psihoterapeut

Arta de a fi părinte integrativ este începutul unei călătorii prin viețile noastre, aşa cum încep ele, de la copilărie spre etapa adultă, atunci când rolul parental, odată adăugat la rolurile individual si marital, ne desavârşeşte şi ne defineşte din punct de vedere sociologic ca familie.

 

Viaţa este de fapt foarte simplă: ceea ce oferim este ceea ce primim înapoi. Eu cred că noi ne alegem părinţii; alegem să venim acolo unde sunt părinţii potriviţi pentru că trebuie să ne învăţăm lecţiile care să ne ridice în călătoria noastră spirituală. Învăţăm sistemul nostru de credinţe în copilărie şi apoi, în viaţă, creăm experienţe care să se potrivească în sistemul nostru. Reluăm aceeaşi experienţă până când ne învăţăm lecţia. De asemenea, avem tendinţa de a recrea în viaţa noastră relaţiile pe care le-am avut cu mamele sau taţii noştri sau relaţiile pe care le-au avut părinţii noştri unul cu celălalt, tratându-ne pe noi înşine în acelaşi fel cum ne-au tratat părinţii noştri.
O stare a Eului este un amalgam de trăiri, comportamente şi gânduri și acesta se exprimă în fiecare moment al vieții noastre, manifestând o parte a personalităţii noastre (a adultului, părintelui sau copilului). Tiparele noastre comportamentale îşi au originea în copilărie, atunci când se consolidează scenariul nostru de viaţă. Aşa se întâmplă că strategiile noastre infantile sunt reproduse în viaţa adultă, chiar dacă ele generează uneori efecte dureroase. Suntem influenţaţi în viaţa adultă de planurile de viaţă inconştient făcute în copilăria timpurie şi bazate pe decizii luate drept reacție la influenţa externă şi vulnerabilitatea internă. Fiecare gură parentală este interiorizată cu propriile stări (Părinte, Adult, Copil) şi totodată Eul părinte al unei persoane poate conţine mesajele furnizate de Eul părinte al figurilor parentale. Și ne întrebăm, uneori, cine educă pe cine? Copilul din părinte sau părintele din copil?

   În situații de criză sau drame familiale (divorț, pierderea unei persoane dragi), copilul găseşte o modalitate de a avea grijă de copilul din Părinte – copilul intuieşte ce simte mama sau tatăl, dar nu e conştient de asta şi adesea începe să aibă grijă de ei. Îşi susține mama sau tatăl şi de multe ori crede şi simte că îi poate ajuta prin faptul că nu este o pacoste sau că nu le arată tristeţea lui.

   Vina poate să dispară daca ne exprimam furia ? Da și nu… Adesea oamenii îşi conştientizează furia şi o exprimă iar sentimentul iniţial este de uşurare, apoi mai târziu, poate o revenire a scenariului: O Doamne ce am facut ?… şi oamenii se simt stânjeniţi iar vina reapare.O mare parte din vina purtată este neautentică, ea este un substitut pentru un protest sănătos şi constituie experienţa copilului într-o situaţie imposibilă. În cazul « Părintelui integrativ », Copilul trebuie să lucreze sub controlul Adultului, respectiv în slujba lui…

În situații de criză sau drame familiale (divorț, pierderea unei persoane dragi), copilul găseşte o modalitate de a avea grijă de copilul din Părinte – copilul intuieşte ce simte mama sau tatăl, dar nu e conştient de asta şi adesea începe să aibă grijă de ei”

Atunci când începem să avem grijă de părinţi, operăm, de fapt, din postura copilului care are şi el un Adult şi un Părinte. Astfel se naşte aşteptarea că acest copil trebuie să fie capabil să rezolve problemele părinţilor, iar rezultatul este vina. Pentru că se presupune că trebuie să fi cel mai bun şi că trebuie să rezolvi toate problemele. Toate experienţele din copilărie stau la baza înţelegerii noastre despre cum să supravieţuim. Învăţăm apoi să minimalizăm, să disociem, acoperim suferinţe cu un zâmbet, uităm. La un moment dat însă, copilul încearcă să înţeleagă aceste experienţe, dar cogniţia nu e încă formată, așa încât el va ajunge e să se protejeze de aceste experienţe care-i produc durere, e să găsească o modalitate de a prelua responsabilitatea.

Astfel el îşi asigură o falsă bază de siguranţă, pentru că el nu deţine controlul. Un fel clasic în care-şi asumă responsabilitatea este de a avea grijă de părinţi. Și de fapt, ceea ce face copilul este să aibă grijă de Copilul din Părinte. Copilul înţelege ce se întâmplă în stadiul Eului Copil al Părintelui său. Copilul are grijă de Copilul din Părinte pentru ca el să simtă că cineva are grijă de el (pe principiul eu am grija de tine, tu ai grijă de mine), consolidând astfel scenariul „dacă nu am grijă de tine atunci nu sunt suficient de bun şi încerc şi mai mult”.

  Când copilul devine Părinte, rezultatul este că pe măsură ce copilul evoluează şi ajunge adult va însoţit de acel Copil, care va avea o influenţă asupra lui. Ironia este că ne petrecem viaţa de adult încercând să fugim de copilul (fetiţă/băieţel) care am fost odată şi ne simţim copleşiţi, când, de fapt, ar trebui să manifestăm înţelegere. Ca părinte integrativ, e important să putem vedea copilul pentru că de multe ori, în viaţa timpurie, el nu a fost văzut sau ascultat sau înţeles.

   Vrei să fi un părinte integrativ strălucit? Ai curajul să vorbeşti cu copiii tăi despre zilele mai puțin fericite din viaţa ta! Ai îndrăzneala să povesteşti greutăţile prin care ai trecut! Vorbeşte-i despre aventurile tale, despre visele şi momentele de împlinire din existenţa ta. Umanizează- te! Transformă relaţia cu copiii tăi într-o aventură. Mulţi părinţi muncesc ca să le dea copiilor tot ce e mai bun pe lume, dar uită să se deschidă pentru ei universul vieții lor.


Așadar, în părinţi apar de multe ori toate lucrurile întâmplate în copilaria lor și așa se ajunge la parentaj din poziţia copilului.

Scrie un comentariu: