Pe scurt, despre lunga istorie a etichetei

 

The Dinner Party 1911 francese Jules-Alexandre GrünÎn scurta istorie ce urmează Cristina Turnagiu Dragna, Directorul de Comunicare al Asociaţiei Române de Protocol punctează câteva momente importante şi detaliază ce presupune  astăzi adoptarea codului decenţei adecvate.

 Încă din antichitate, numeroase reguli de bună purtare în societate şi practici diplomatice s-au conturat şi au modelat viaţa unei pături restranse  a locuitorilor cetăţilor şi oraselor. Ulterior, cavalerismul şi curtoazia erau cei doi piloni ai vieţii sociale şi private europene din secolele al XII-lea şi al XIII-lea, când au fost scrise primele cărti cu recomandări de comportament pentru cavaleri – „Urbanus Magnus Danielis Becclesiensis,” sau  „The Book of Civilized Man” (Cartea bărbatului civilizat) de Daniel of Beccles, fiind considerată prima carte de maniere scrisă in limba engleza, datând de la începutul secolului al XIII-lea.

Eticheta, în forma în care este cunoscută astăzi de “ansamblu de reguli de comportament“ utilizat atât în viaţa privată dar mai ales în cea publică, s-a coagulat în Franţa, în timpul domniei regelui Francois I (1494- 1547), un ilustru reprezentant al renaşterii, care a reformat statul, societatea, cultura şi politica  franceză a secolului XVI.  El este cel care a înfiinţat postul de Maestru de ceremonii (Maître des cérémonies) şi a emancipat viaţa de curte  creând  un program de evenimente şi festivităţi numeroase, la care invitaţii trebuiau să îndeplinească o serie de “condiţii” şi să urmeze câteva reguli de comportament în preajma regelui. Acest “ghid de eticheta” s-a diversificat şi completat în timpul lui Henri al III-lea şi au ajuns la forma cea mai elevată, codificată şi rigidă în timpul regelui Ludovic al XIV.

Începând cu 1682,  regele Soare şi-a mutat întreaga curte la Versailles şi a început un complex proces de consolidare a statutului şi a  puterii sale, dar mai ales a imaginii  pe care acesta şi-a propus să o proiecteze în faţa nobililor şi demnitarilor străini care vizitau  Franţa. A utilizat în acest scop ceremonii somptuoase, elaborat organizate, spectacole şi defilări impresionante, dineuri şi puneri în scenă menite să epateze prin grandoare.

De o mare importanţă în sprijinul consolidarii supremaţiei sale în fata Europei au fost strictele reguli de precadere (ordinea prezentărilor, a aşezării la masă şi a primirilor, ierarhizarea membrilor curţii şi a nobilimii) precum şi o serie de obiceiuri de curte pe care le-a reglementat sub forma unor reguli de politeţe  ( ceremonia trezirii şi apariţiei în faţa supuşilor, regulile primirii şi întâmpinărarii oaspeţilor, salutul, conducerea sau participarea la discuţii, modalitatea de asezare, reguli de luat masa, rute de deplasare în interiorul şi exteriorul palatelor şi gradinilor, un set de reguli de conversaţie si corespondenţă, ceremoniile de decorare şi ordinele regale). Societatea le-a adoptat şi urmat pentru a intra în graţiile regelui şi pentru a-şi primi ori pastra privilegiile.

pride_prejudice_2005_1024x768_527565

În Anglia Iluministă, la mijlocul secolului XVIII asumarea conformării regulilor de curtoazie şi politeţe ale curţii era dovadă de apartenenţă la aristocraţia şi nobilimea educată şi progresistă. În aceeaşi măsură membrii de mijloc ai burgheziei au adoptat şi ei aceleaşi legi de bună şi elevată purtare, preferinţele artistice precum şi standardele de eleganţă  pentru a se identifica elitelor. Ei au fost cei care au scos primele manuale de politeţe în care se detalia codul de comportament, de la alegeri vestimentare şi sugestii de a deschide şi păstra placută conversaţia, până la momentele şi modul în care iţi poţi arăta emoţiile.

Epocile ulterioare, dominate de liberalism  şi neo-clasicism şi-au păstrat rădăcinile în codul de comportament elegant şi l-au îmbunătăţit şi rafinat conform evoluţiei societăţii. Aşa s-au conturat cele mai importante reguli de etichetă care, adaptate timpurilor, au trecut graniţe şi vremuri, au făcut confortabilă şi plăcută prezenţa în societate sau în comunităţile care apreciau şi cautau politeţea, curtoazia, erudiţia, filantropia, mecenatul şi în special trinomul Bine-Adevar-Frumusete.

În alte vremuri, nerespectarea etichetei  provoca neînţelegeri grave, atrăgea dezonoarea şi pierderea bunei reputaţii în societate, încalcarea regulilor degenerând, disproporţionat, în  adevărate drame familiale. Astăzi, eticheta este asociată unui set de reguli sociale, pentru un comportament elegant, decent şi empatic în societate.

edward-brewtnall-victorian-era-wimbledon-tennis-party1

În ţările europene, respectul pentru etichetă presupune mai ales cunoaşterea regulilor de precădere, de salut, de ospitalitate, de conversaţie şi corespondenţă, a manierelor la masă şi a codurilor vestimentare. Şi nu în ultimul rând înseamnă dezvoltarea abilităţii  permanentei adecvări. Însuşirea etichetei este de fapt o simplă deprindere de repere în raport cu care să te situezi pentru a te asigura că te comporţi adecvat.

Folosirea normelor de etichetă este apanajul şi atuul  celor care apreciază sau îşi doresc să se identifice cu eleganţa, valorile clasice universale, grija pentru detalii, atenţia pentru cei din jur şi preţuirea moştenirii culturale. “Practicarea” etichetei iţi definesc astăzi mai bine ca niciodată statutul personal, transmite mesaje despre cine eşti, cum ai fost educat, cărei comunităţi aparţii, cât de atent, empatic sau  cosmopolit  eşti. Astăzi asumarea etichetei este o chestiune de alegere, o alegere care vorbeşte despre tine, clar, elegant şi cu substantă…atunci când tu nu spui nimic!

 

Scrie un comentariu: