Eticheta pentru Garden party

ascot-hats-roses

Urmărite cu interes şi admiraţie, petrecerile în grădină sunt cele mai elegante evenimente ale sezoanelor însorite. Nu ezitaţi să le organizaţi sau să le onoraţi punându-vă însă la curent cu eticheta pentru petrecerile în aer liber. Aşa, prezenţa voastră va devein una mai mult decât dezirabilă.

De Cristina Turnagiu Dragna.

Tradiţionalele petreceri britanice în grădină sau în aer liber au fost adoptate de mult de mai toată lumea (din Statele Unite până în India şi Australia) şi de o bună bucată de vreme şi de noi. Cea mai cunoscută şi mai elegantă dintre toate este Garden Party-ul organizat de Casa Majestăţii Sale Regele Mihai I al României cu ocazia Zilei Regalităţii, Sărbătoare naţională celebrată în 10 mai. Alte câteva garden-party-uri şi petreceri în aer liber îşi fac simţită prezenţa şi mă aştept la o creştere a numărului şi prestigiului lor (Petrecerea în grădină a Asociaţiei Culturale Patrimoniu pentru Viitor, Garden Party-urile organizate cu ocazia Zilelor naţionale ale Franţei, Italiei şi Statelor Unite, petrecerile în aer liber ale revistei Viva, Garden party-urile din grădinile Muzeului Minovici etc)

La astfel de petrecei în aer liber, gradul de formalitate căruia trebuie să ne conformăm este stabilit de organizatori şi menţionat  pe invitaţii. El poate fi de la strict  (cum este cazul Garden party-ului găzduit de Casa Regală),  formal (cel găzduit de amabasade şi misiuni economice), poate fi sugerat (tematic – White garden party de exemplu) la  informal (semi-formal/casual asemeni petrecerii de Sânziene a ACPV) . Pentru evenimentele stricte şi formale sunt trimise , cu trei săptămâni înainte, împreună cu invitaţiile şi alte câteva informaţii necesare păstrării protocolului şi etichetei pentru eveniment (dress-codul, orele de desfăşurare, modalităţi de acces, programul evenimentului, acţiunile premise sau cele nepotrivite etc. )

IMG_1338La primirea invitaţiei

La primirea invitaţiei,   confirmarea de participare este obligatorie. De regulă pe invitaţii sunt menţionate numărul de telefon, numărul de persoane invitate şi data până la care aceste confirmări sunt indicat să fie trimise. Persoana de contact trecută pe invitaţie este cea potrivită să fie întrebată detalii (despre transport sau parcare, despre facilităţi, despre eveniment, cea cu care sunt clarificate nelămuririle şi cea căreia îi oferiţi informaţii despre cine vă însoţeşte) şi NU gazdei evenimentului ori persoanei care v-a invitat. Această “ascunsă” regulă de etichetă  va scutii de câteva bătai de cap şi pe voi şi pe organizatori

După confirmare sunt câţiva paşi de făcut pentru a ne asigura de adecvarea ţinutei şi prezenţei la ocazia şi locul evenimentului. Pentru că evenimentele despre care vorbim se întâmplă în aer liber, o verificare a vremii este mai mult decât necesară şi ne va spune cum şi cât de gros ne îmbrăcăm, dacă sau nu ne luăm umbrela, mănuşile sau ochelarii de soare, ce încălţăminte să alegem, cât timp vom rămâne etc.

Garden party-urile sunt programate de regulă în grădini, în parcuri, în curţi interioare sau în spaţii deschise cu gazon, primăvara târziu, vara sau toamna devreme, între ora 4 şi ora 8, când soarele este îmblănzit şi apusul aduce temperaturile la un nivel agreabil. În cele mai multe cazuri există “în zonă” şi spaţii asfaltate, pavate, pietruite însă nu sunt “obligatorii” aşadar nu vă miraţi dacă vă veţi petrece toată după amiaza în iarbă.

yAlegerea ţinutei

Aşa cum am menţionat, invitaţia ne spune cât de formal urmează să fim îmbrăcaţi.  Pentru garden party-uri câteva reguli generale dar şi câteva reguli nescrise sunt de ştiut!

PENTRU FEMEI sunt indicate îmbrăcămintea deschisă la culoare, încălţamintea potrivită pentru gradină,  rochiile, costumele din două sau trei piese cu fustă sau pantalon lung, genţile uşor de purtat pe umăr şi pălăriile.

Culorile hainelor sunt importante. Dacă la evenimentele desfăşurate în interior rochiile negre sau închise la culoare sunt favorite la evenimentele în aer liber, au contraire,  îmbrăcămintea trebuie să fie deschisă la culoare, în nuanţe pastel, luminoase sau neutre, cu imprimeuri fine sau florale. Inul, mătasea, bumbacul, lâna subtire sunt indicate. Voalul şi dantela ar trebui folosite cu parcimonie pentru că de multe ori, palele de vânt comit indiscreţii cu doamnele ale căror părţi ar trebui să rămână acoperite.

ROCHIILE

 “…rochia unei doamne nu poate fi mai scurtă decât lungimea la care îi ajung vârfurile degetelor de la mâna întinsă pe lângă corp”

 

image1xxlf22079c1426bf674b6989e3610795636DW1307HM__120614_(2)__81326_zoom

Rochiile este indicat să aibă lungimea în apropierea genunchiului sau puţin mai lungi, dar nu lungi şi mai ales să nu atingă pământul.  Atenţie, “în apropierea genunchiului” înseamnă maximum o palmă,  nu 15 cm deasupra genunchiului, mai ales că regulile de decenţă spun ca în cazul unor evenimente publice rochia unei doamne nu poate fi mai scurtă decât lungimea la care îi ajung vârfurile degetelor de la mâna întinsă pe lângă corp. Nu sunt acceptate rochiile bustieră, fără spate, cu bretele, transparente, cu şliţuri sau crăpături, rochii ori care lasă la vedere părţi din lenjerie sau care desgolesc abdomenul. Dacă eticheta spunea acum ceva vreme că sunt interzişi pantalonii şi umerii descoperiţi, în ultima perioadă sunt acceptate şi rochiile fără mâneci însoţite de eşarfe sau şaluri care să acopere umerii şi costumele cu pantaloni lungi în aceeaşi culoare cu sacoul.

PALARIILE

a4b79a5427eaab3a14801b1901fd21db

Pălăriile sunt accesoriul care fac din garden party-uri unele dintre cele mai elegante petreceri. Regulile de etichetă în ceea ce le priveşte spun că ele trebuie să acopere suprafaţa capului pe o bază de cel puţin 10 cm diametru, de aceea bentiţele cu accesorii, pieptănii spanioli, clamele sau agrafele cu accesorii (fascinators) nu sunt indicate şi nici nu substituie o pălărie. Pe lângă respectarea etichetei, purtarea pălăriei  ne oferă protecţie, ne întregeşte ţinuta şi ne personalizează apariţia. Ea însa nu trebuie să deranjeze nici pe cea care o poartă (verificaţi dacă puteţi mânaca, bea, daca vă puteţi apleca sau privi fara obstacole, dacă puteţi îmbrăţişa etc. ) şi mai ales pe cei din jur. Alegerea pălăriilor este o chestiune de gust şi de alegere personală însă eticheta “dicteaza” excluderea dintre opţiuni a modelelor beretă, fisherman/ bucket, pălăriilor de plajă, de paie, tricotate, a celor cowboy, Gatsby, sau a şepcilor de orice fel.

PANTOFII

“veţi fi ferite de “dramele” garden party-urilor dacă alegeţi încalţăminte închisă (cu vârf si călcâi), balerini, pantofi cu toc mic,  cu toc gros sau sandale wedges”

 

1362045009-720232002s0Zr7

Pantofii sunt importanţi în compunerea unei ţinute dar sunt esenţiali în petrecerea unor momente agreabile pe un teren ne-asfaltat. Veţi fi ferite de “dramele” garden party-urilor dacă: alegeţi încalţăminte închisă, cu vârf şi călcâi  (nu vreţi să va petreceţi trei ore cu degetele sau călcâiele înverzite si fire de iarbă jucandu-vă în sandale), balerini, pantofi cu toc mic (daca tocul este subtire, stil kitten shoe) sau cu toc gros (dacă tocul este înalt), sandale wedges. Nu cizme, nu botine, nici măcar “de vară”, nu sandale cu barete, nu pantofi cu toc înalt (veţi “ara” în gazonul gazdei sau veţi ramâne prizonierele zonelor pavate)

ACCESORIILE

220-84023422-312VIT_POUDRE_M282688_33_1Accesoriile trebuie sa aibe ca atribut principal utilitatea: o geantă mică uşor de purtat pe umăr sau un plic de mărime potrivită care să nu ne incomodeze, bijuterii puţine, mănuşi scurte, potrivite cu ţinuta dacă dress-codul şi vreme permit, ochelari de soare potriviţi cu apariţia (care, atenţie, se scot când faceţi cunoştinţă cu o persoană căreia doriţi să îi acordaţi respectul potrivit). Machiajul trebuie să fie ales armonios, delicat şi în nici un caz unul de cocktail sau de seară. Părul este indicat să fie strâns în coafuri care să completeze imaginea creată cu ajutorul pălăriei (strâns într-o parte, adunat în coc pe ceafă, împletit, aranjat elaborat în spatele urechilor, împletit etc). Pâna la curajoasele “derapaje de la etichetă” ale  ducesei Catherine de Cambridge lăsarea părului liber, pe spate nu era privită cu ochi buni, dar, prinţesa a făcut din aceasta alegere un obicei şi cutuma s-a încetăţenit. Dacă vremea vă dă semne de instabilitate puteţi lua o umbrelă (vă recomand transparentă!) care va fi lăsată într-un loc la îndemână în apropiere de zona în aer liber în care vă veţi afla (acest loc este de regulă stabilit de către gazdă)

PENTRU BĂRBAŢI

beach-suits

În România nu avem ăn uzanţă folosirea costumului de dimineata (morning coat) pe care britanicii îl solicită în dress-codul evenimentelor formale în aer liber (garden party-urile Casei Regale Britanice, ale cluburilor sau asociaţiilor, ale membrilor familiilor nobiliarea sau misiunilor diplomatice, la cursele ecvestre sau la demonstraţiile aeriene) ci, pentru toate evenimentele publice formale, (cu excepţia celor de gală) unanim acceptat şi recomandat este costumul închis la culoare, la trei sau patru nasturi, cu cămaşă (în nuanţe deschise), cravată, papion şi pantofi asortaţi, închişi la culoare. Aceasta este ţinuta recomandată bărbaţilor în garden-party-urile stricte şi formale şi poate fi înlocuită doar de uniforma militară pentru bărbaţii aflaţi în serviciul militar active sau pentru oaspeţii din străinătate, de costumul tradiţional (popular). În România utilizarea pălăriei pentru bărbati este opţională şi nu se face referire la ea în eticheta pentru evenimentele în aer liber, în contradicţie cu eticheta britanică ce stipulează strict momentele purtării jobenului sau a altor pălării.

În evenimentele informale în aer liber, dacă dress-codul permite, bărbaţii pot purta costume deschise la culoare sau alte piese care sunt adecvate (tricouri polo, jachetă de in închisă la culoare, încălţăminte deschisă, pălărie din pai etc.)

PENTRU COPII

Eticheta pentru copiii până la 16 ani urmeaza întru-câtva regulile pentru femei sau bărbaţ însa cu o mai mică rigurozitate. Nu este necesară purtarea pălăriilor şi accesoriilor, fetiţele pot purta şi culori mai închise (roşu, burgund, cărămiziu etc.) iar băieţeii nu au obligaţia purtării hainelor închise la culoare .Copii cu vârsta peste 16 ani se supun regulilor de etichetă ale adulţilor.

La sosire

La sosire, în funcţie de eveniment, gazda întâmpină sau nu invitaţii. În evenimentele formale, prezentarea invitaţiei şi lăsarea la intrare a unei cărţi de vizită sunt dovada cunoaşterii regulilor de etichetă şi protocol. Dacă vă aflaţi în strânsă relaţie de prietenie cu gazda o puteţi căuta şi saluta. În cele mai multe cazuri, un buchet de flori va face o impresie foarte bună.

In timpul garden party-ului

Chiar dacă se desfăşoară în aer liber, fumatul nu este indicat. Dacă este permis, acesta se va desfăşura strict în zonele indicate şi doar dacă acestea există, in nici un caz pe gazon, pe aleile parcurilor sau grădinilor ori în curţile interioare. Tot în funcţie de eveniment, folosirea telefoanelo mobile, a aparatelor de fotografiat sau a camerelor poate fi permisă sau nu. Mâncarea se consumă doar în zonele special amenajate, in cel mai rău caz, la o distanţă  mica de acestea. Consumul de băuturi alcoolice sau răcoritoare este acceptat şi în alte locuri decât în apropierea barurilor dar nu uitaţi să returnaţi acolo paharele şi să nu le lăsaţi la întâmplare, mai ales dacă la garden party sunt invitaţi si copiii. Am asistat la câteva isprăvi cauzate de “scăpari” de acest fel care nu s-au termitnat tocmai confortabil şi asta mă face să va rog insistent să nu lăsati in grădini sau parcuri nici pahare, nici sticle, nici alte obiecte de petrecere si nici măncare.

La plecare  

Respectaţi perioada de desfăşurare a unui eveniment care a făcut această menţiune pe invitaţie. Felicitările adresate gazdei pentru buna şi frumoasa organizare a garden-party-ului le puteţi transmite personal (în funcţie de gradul de formalitate a evenimentului, aceasta îşi salute la plecare oaspeţii sau nu) sau printr-o nota de mulţumire trimisă ziua următoare. Dacă nu aţi ales să oferiţi flori la sosirea la eveniment, în prima sau a doua zi după este potrivit să o faceţi.

Scrie un comentariu: