Concentré d’été

Oricât m-aş da în vânt după compoziţiile olfactive studiate, elaborate, mai savant construite decât un proiect arhitectural, ceva atavic mă face să întorc capul (şi) după simplitate, după un miros curat, cinstit, monocrom. De pildă: eram chiar ieri într-un mare magazin european, genul acela cu insule de arome exclusiviste, cărora brand-urile au suficientă încredere să le rezerve cele mai selecte familii de parfumuri. Tocmai ce îmi înfundasem nasul într-un blotter îmbibat în Caftan (Le Vestiaire des Parfums – Yves Saint Laurent: benzoină, mosc, olibanum, labdanum, styrax). Ştiţi, vechea mea obsesie cu notele orientale, dătătoare de migrene şi halucinaţii… Când colo, la câţiva paşi distanţă, am mijit din priviri nişte contururi familiare simple, rectilinii, mate, în culori noi.

Text Marius Constantinescu

Deşi nu l-am mai purtat de peste zece ani, îi păstrez o amintire însufleţită şi profund favorabilă: Concentré d’Orange Verte e un concoct de portocală, busuioc, cedru şi ambră care, îndeobşte, merită să fie pus în dicţionar la intrarea „parfumul ideal de vară”. Tuşele lui verzi, păduroase, primare, răspândite pe fondul cald al ambrei, cu o justă proporţie între efervescenţa citrică şi masculinitatea cedrului, se usucă sub formă de dâre de soare pe pielea de sub ureche. Se usucă repede şi impregnează derma de o amintire minerală, cu miros de sănătate aurie şi tânără. Ceea ce Françoise Caron a început în 1979, odată cu prima colonie Hermès, rebotezată Eau d’Orange Verte, maestrul Jean-Claude Ellena a desăvârșit într-un evantai de arome ca un coș de fructe mediteraneene. Concentratului de portocală i-au urmat variaţiuni pe temă, apoi alte volute vegetale: Eau de Gentiane Blanche, Eau de Pamplemousse Rose, Eau de Narcisse Bleu, Eau de Mandarine Ambrée (o altă preferată a mea) și doar de câteva săptămâni lansatele Eau de Neroli Doré și Eau de Rhubarbe Ecarlate. Toate respectă pactul coloniei, în care corpul se volatilizează repede și se cere reaplicat de mai multe ori pe zi. Toate sunt mirosuri proaspete, ușor acidulate. Toate sunt gândite să placă femeilor și bărbaţilor deopotrivă. Toate, în sfârșit, au ceva din cromatica și directeţea anotimpului fierbinte, când simplitatea jucăușă, acrișoară pare a fi calea de urmat.

Combinaţia de citrice şi conifere nu mai e, de mult, o inovaţie, ci, mai degrabă, una dintre reţetele care evită orice risc. Câştigătoare, să fim bine înţeleşi, atâta vreme cât ingredientele sunt de calitate şi cât nu respiră impresia de sintetic. Tocmai în această mimare a naturaleţii, în această confirmare a bucuriei exterioare, între strălucirea unui fruct şi umbra fragrantă a unei păduri, stă (cred) preferinţa pentru parfumurile citrice. Le alegem ştiind că nu prea au cum să ne scoată din mulţime şi conştienţi că amintirea lor se va risipi în aer mult mai repede decât a altor note, lemnoase sau florale.

Vara, însă, exaltă în mulţi dintre noi o latură ludică, ghiduşă, zâmbăreaţă, care se cere completată cu pulverizări de portocală. Preferatul meu, în această perioadă, este Cèdre & Oranger de la l’Occitane en Provence, un parfum nu tocmai imaginativ la nivel de nume, dar absolut corect când vine vorba să-și respecte formula. Când bergamota și portocala se retrag, lasă în urmă reziduuri de ace de pin, cedru și vetiver, care complimentează pielea masculină. Într-o fază târzie, când abia mai poate fi detectat, îmi aduce aminte de un clasic al copilăriei mele, Pino Silvestre.

În ceea ce privește mirosurile citrice pe care le-am fixat în magazia afectivă de arome, la capitolul „mai mult decât parfum, iubire”, din motive ce ţin de hachiţele inimii, notez două marginale, deloc costisitoare, care mă transportă în Campo Santa Margherita din Veneţia, cu ani în urmă, când am împărţit o portocală pe o bancă: Monotheme Boccioli di Limone și Verde d’Arancia. Vară dată în pârg.

 

 

Scrie un comentariu: