Casă renascută după un veac

Am vizitat-o pe Irina Zănescu, proprietara unui imobil minunat din zona Mântuleasa, și am aflat cum se readuce la viaţă o casă veche de 90 de ani. Pe scurt, cu multă dragoste și determinare.

De Oana D. Botezatu. Foto: Octav Drăgan

Numai cine nu s-a plimbat niciodată pe străduțele din zona Mântuleasa nu știe ce case frumoase sunt în acest colț cu poveste din București. Una dintre acestea, aflată pe strada Sfântul Ștefan, la nr. 10, este casa în care locuiește amfitrionul acestei ediții – Irina Zănescu.
Proiectată în 1926 de către unul dintre cei mai mari arhitecţi români ai perioadei interbelice, Paul Smărăndescu, casa a fost ridicată pentru doamna Sevastia Andrei Noica (rudă a lui Constantin Noica). „Locul are o istorie mai veche decât imobilul în sine: se pare că într-o clădire care exista pe respectivul teren, în 1896 s-a născut actorul George Vraca, nume de rezonanță al scenei românești”, spune Irina Zănescu.

În 1939, casa a fost cumpărată de străbunicul Irinei, Andrei Zănescu, inspector general al BNR, în schimbul unei sume de 1.400.000 de lei. În perioada războiului şi în anii imediat următori, povestește Irina Zănescu, imobilul şi-a trăit perioada de glorie: intelectualitatea bucureşteană trăia modest, dar frumos  serile la teatru, la operă sau la cinema, ceaiurile dansante, vizitele de curtoazie erau nelipsite în viaţa familiei; Olga Zănescu, soţia lui Andrei, era o gazdă desăvârşită care cânta la pian şi vorbea fluent franţuzeşte. Casa era un nucleu al socializării, al familiei, al schimbului de idei.

În 1950, în urma unei erori administrative (o confuzie cu imobilul din Piaţa Sf. Ștefan), casa a fost naționalizată abuziv. Abia în 1999 a fost recuperată de către moștenitori. O parte din casă a revenit familiei drept moștenire, iar o altă parte a fost cumpărată. Momentul în care întregul imobil „s-a întors acasă” a coincis cu cel în care a început un amplu proces de restaurare prin care s-a încercat redarea frumuseții și a strălucirii de altădată.

Lucrările de amploare, începute în 2008, au durat aproximativ un an și au vizat ranforsarea fundației și a elementelor de susținere, construcția unui etaj locuibil în locul mansardei și a unei scări interioare, schimbarea geamurilor, a acoperișului, a tuturor instalațiilor, dar și refacerea tuturor elementelor de decor exterior și a interioarelor, adaptate la nevoile secolului XXI. „Am lucrat cu arhitectul Radu Simion, pentru care provocarea cea mai mare a fost obligativitatea menținerii tuturor elementelor și a proporțiilor exterioare ale casei (încadrată în zona de monumente istorice). În ceea ce privește designul, mobilierul și decorațiunile, am fost pe cont propriu. Altfel, aceste din urmă «detalii» reprezintă un proiect în plină desfășurare. Suntem încă în căutarea unor obiecte sau piese de mobilier care să oglindească spiritul casei cât mai fidel posibil”, spune amitrionul nostru.

Cel mai dificil, în tot acest proces de readucere la viață a casei din Strada Sfântul Ștefan nr. 10, s-au dovedit a fi lucrul cu oamenii și găsirea unor constructori care să respecte standardele și termenele impuse. La polul opus, cel mai frumos (dar și mai solicitant), povestește Irina Zănescu, a fost faptul că  exceptând elementele de proiectare, structura și construcția efectivă  familia s-a implicat direct în acest proiect.

„Toate deciziile și soluțiile de amenajare ne aparțin, așa că fiecare element e o parte din noi. Fiecare obiect a fost ales cu grijă și răbdare; piesă cu piesă, am întregit acest puzzle, iar tabloul unitar care a rezultat ne-a adus o satisfacție enormă. Transformarea dintr-un spațiu impersonal, haotic  prădat de orice frumusețe după 50 de ani de «ocupație» de cele șapte familii de chiriași ai statului  într-un cămin primitor, care își onorează trecutul, este cea mai importantă realizare”.

Alegerile pieselor de mobilier au fost dictate de bugetul destul de limitat. „Am căutat chilipiruri, am improvizat și am avut multă răbdare. Ne-am îndreptat spre producători de mobilier români și am făcut turul tuturor târgurilor e profil.
Mobilarea casei durează de șapte ani deja și încă mai avem de lucru. Chiar în lipsa unei viziuni unitare și avizate de un designer de interior, se pare că totul a prins contur, pentru că am pus foarte mult suflet în tot ceea ce am făcut în această casă”, continuă povestea proprietara.
Cât privește piesa de mobilier cea mai iubită, Irina aduce în discuție bibliotecă. „După ce mulți ani mi-am ținut cărțile în cutii, acum pot să îmi iubesc biblioteca imensă, care adăpostește o colecție destul de consistentă de volume. Biblioteca nu a reprezentat o prioritate, așa că, până acum doi ani, cărțile erau depozitate pe rafturi din plastic. Decizia de a cumpăra un mobilier adecvat a venit în urma unui incendiu izbucnit dn cauza unori variații de tensiune, care a ars perdelele din camera cărților și a umplut de funingine cele peste 2.000 de volume. Disperarea cu care am șters funinginea, vreme de câteva săptămâni, dintre toate paginile tomurilor, mi-a dat «avânt» să caut si sa cumpar o biblioteca potrivita, de care sunt foarte mandra. O admir dintr-un fotoliu cu recliner, în care mă cuibăresc de câte ori am timp să citesc, cu o cafea bună în mână.

La fel de mult iubește Irina Zănescu și colajele de fotografii vechi de familie, expuse ca tablouri. Din păcate, din vechea casă nu s-a moștenit nimic în afară de fotografii, jurnale și memorii. Deși familia a deținut mai multe obiecte de valoare (inclusiv colecții de tablouri realizate de pictorul brașovean Mișu Popp), acestea au fost pierdute sau vândute (pentru asigurarea unui nivel de trai decent în condițiile persecuțiilor comuniste). Jurnalele și însemnările sunt însă extrem de valoroase pentru familie, cu ajutorul lor s-a reușit creionarea unei istorii fascinante a familiei, vreme de șapte generații.

Greu de spus care este colțul preferat în această casă frumoasă. Greu mai ales fiindcă Irina este mama unui băiețel foarte energic, în vârstă de 8 ani. Nu prea are momente sau colțuri în care să uite de timp. În plus, casa este un loc foarte vesel și dinamic, mereu plină de muzică, de prieteni și de LEGO. „Locul preferat rămâne însă curtea plină de verdeață, vara, în momentele în care avem aproape oamenii dragi, miroase a caprifoi și se aud râsetele copiilor.”

„Am fost în prea multe case tip, mobilate fără niciun fel de notă personală, în care există console multimedia, dar nu si biblioteci, ca sa nu apreciez frumusetea caselor cu poveste ”

 

„Cred că gusurile și perspectivele pot educate și mi se pare important rolul formator pe care îl are mass-media, dar și rolul coercitiv al statului.”

Istoria moștenitorilor

Andrei Zănescu, inspector general la Banca Naţională a României, a fost unul dintre personajele-cheie ale „Operaţiunii Tismana”, prin care statul a ascuns tezaurul României după Al Doilea Război Mondial la Mănăstirea din Gorj. Acțiunea a fost una de amploare, periculoasă și ingenioasă: sub pretextul realizării unor lucrări de consolidare la mănăstire, a fost construită pe ascuns o grotă în care au fost duse, cu căruţe cu coviltir, circa 240 de tone de aur „ameninţate” atât de armata germană, care bătea în retragere, cât și de cea rusă.

 

 

 

 

 

 

 

„Românii încep, cel puțin în orașele mari, să-și aprecieze istoria din punct de vedere arhietctural, capătă o anumită maturitate”

Arhitectul casei

Paul Smărăndescu (26 iunie 1881 – 12 ianuarie 1945, București) a fost unul dintre reprezentanţii de seamă ai stilului neo-românesc, arhitect-șef al Ministerului Instrucției publice și al Cultelor (1909-1912), arhitect-șef al Ministerului de Interne (1912-1939) și decan al Facultății de Arhitectură din București (1938-1940). Este cunoscut ca arhitectul orașului Sinaia, datorită contribuţiei importante pe care a avut-o la dezvoltarea „capitalei de vară” a regilor României, începând cu emblematicul Hotel Parc și cu Biserica din Sinaia și încheind cu vilele si casele ridicate pentru personalităţile vremii. În București, a proiectat peste o sută de clădiri, între care Hipodromul Floreasca, Palatul Societății Astra Româ- nă, Palatul Societății Creditul Rural, Palatul Ziaru- lui Universul, Palatul Societății de Gaz și Electricitate.

 

 

Scrie un comentariu: